Aşa grait-a Zarathrustra

               DESPRE FEMEILE BĂTRÎNE ŞI TINERE

„De ce te furişezi atîta de sfios, o, Zarathustra, în amurg? Şi ce ascunzi cu-atîta grijă sub manta?
E vreo comoară, care ţi sa dăruit? Ori vreo odraslă ce ţi s-a născut? Ori umbli-acum tu însuţi pe cărarea hoţilor, tu, prieten al celor răi?" — Aşa-i, prietene al meu! răspunse Zarathustra, e vreo comoară, care mi s-a dăruit: e un mic adevăr pe care-l port cu mine. Dar este neastîmpărat ca un copil, şi dacă nu-i as­tup gura, ţipă prea tare.

Azi, cînd umblam de unul singur, la ceasul cînd apu­ne soarele, am întîlnit o femeie-n vîrstă ce-i zise-acestea sufletului meu: „Multe ne-a spus şi nouă Zarathustra, femeilor; dar niciodată nu ne-a grăit despre femeie."
Iar eu i-am replicat: „Despre femeie se cade să le spui numai bărbaţilor."
„Şi mie", zise ea, „poţi să-mi vorbeşti despre femeie; sunt într-atîta de bătrînă, că am să uit îndată ce mi-ai spus." Iar eu, dorind să-i fac pe plac femeii bătrîne, i-am grăit aşa: într-o femeie totul este o enigmă şi totul are în fe­meie-o singură soluţie: maternitatea.

Pentru femeie, bărbatul nu-i decît un mijloc: Scopul întotdeauna e copilul. Dar ce este femeia pentru băr­bat?
Bărbatu-adevărat vrea numai două lucruri: primej­dia şi jocul. De-aceea el îşi vrea femeia ca jucăria cea mai primejdioasă. Bărbatul trebuie crescut pentru război, femeia pen­tru întremarea războinicului: orice-altceva e numai o sminteală. Fructele mult prea dulci nu-i plac deloc războinicu­lui. Iată de ce iubeşte el femeia; amară e chiar şi fe­meia cea mai dulce.

Femeia înţelege mult mai bine copiii ca bărbatul, însă bărbatul este mai copilăros decît femeia.
Orice bărbat adevărat ascunde-ntr-însul un copil care iubeşte jocul. Haideţi, femeilor, descoperiţi copilul din bărbat!
Femeia trebuie să fie o jucărie gingaşă şi pură, ase­meni unei pietre preţioase luminate de virtutea unei lumi ce încă nu există. Lumina unei stele să strălucească în iubirea voas­tră! Speranţa voastră să fie: „dacă-aş putea să nasc eu Supraomul!"
Iubirea voastră fie plină de curaj! Iar cu iubirea voastră să vă năpustiţi pe-acela de care vă e teamă.
În dragoste să-şi afle loc onoarea voastră! Femeia, de altminteri, puţin pricepe din onoare. însă onoarea voastră fie-aceasta: voi să iubiţi mai mult decît sunteţi iubite şi ne-ntrecute să rămîneţi.
Dacă bărbatul se va teme de femeia care iubeş­te, atunci ea nu va şovăi în faţa unui nou sacrificiu şi-orice alt lucru i se va părea fără valoare.

Bărbatul să se teamă de femeia care urăşte: fiindcă bărbatul în adîncul său e doar răutăcios, femeia însă este rea. Pe cine urăşte oare femeia cel mai mult? — Aşa grăit-a fierul către magnet: „Pe tine te urăsc cel mai mult, căci tu mă-atragi, însă nu eşti destul de tare să mă ţii."
Bărbatu-i fericit zicînd: aşa vreau eu. Femeia-i feri­cită zicînd: aşa vrea el. „Iată, acuma lumea este chiar desăvârşită!" — aşa gîndeşte oricare femeie, în clipa-n care se supune cu-ntreaga sa iubire.
Femeia trebuie să se supună, dînd astfel adîncime suprafeţei sale. Simţirea ei este de suprafaţă, un strat mişcat mereu şi tulburat deasupra unor ape prea pu­ţin adînci. Însă simţirea bărbatului este adîncă, talazul ei vuieste în peşteri subterane: femeia îi presimte forţa, dar nu o înţelege.

Femeia cea bătrînă-mi zise-atunci: „Plăcute lucruri are Zarathustra de spus, şi mai ales femeilor destul de tinere spre-a le urma. Ciudat este că Zarathustra cunoaşte prea puţin femei­le, însă le judecă destul de bine! Se-ntîmplă oare-aşa, pentru că atunci cînd este vorba de femeie nimic nu e cu neputinţă?
Primeşte-acum drept mulţumire acest mic adevăr al meu! Am totuşi destui ani ca să-l rostesc.
Ia şi înfofoleşte-l bine şi astupă-i gura, altfel o să răcnească, mărunţelul."
„Haide, femeie, dă-mi odată acest mic adevăr al tău!" i-am zis. Şi-atunci femeia mi-a răspuns aşa:
„Te duci acuma la femei? Vezi, să nu uiţi biciuşca!" — Aşa grăit-a Zarathustra.