Filme

Filme care merită văzute... în profunzimea lor...  

OSTROV - regia Pavel Lungin


Aşa cum spunea cineva acest film este o bijuterie artistică. Filmul este mai mult decât un act artistic, mai mult decât o capodoperă, este pulsaţia interioară a vieţii măcinată de remuşcări, e adâncire în străfundurile pocăinţei, are gustul de lacrimi al adevăratei rugăciuni şi are totodată firescul autenticei trăiri în Dumnezeu, a marii taine care este ortodoxia, care, prin acest film, îşi relevă lumii exterioare, aproape „indecent”, nepreţuitele ei valori. Ostrov este provocarea pe care creştinismul ortodox o aruncă lumii artistice de azi. Este un film ale cărui impresii pot umple pagini întregi, căci fiecăruia îi va vorbi într-un fel aparte. Minunăţia e peste tot şi debordează la sfârşit.
Părintele Anatolie pare ţicnitul unei mănăstiri de pe o insulă a unei mări nordice. În urmă cu 34 de ani fusese salvat de călugării acelei mănăstiri după ce, ameninţat de un ofiţer german, îşi împuşcase camaradul, căpitanul unei barje cu cărbuni, în 1944. În spatele „ghiduşiilor” sale el îşi ascunde însă umilinţa şi adânca sa pocăinţă pentru crima comisă. De 34 de ani se roagă pentru iertare, rătăcind, el cară cărbuni pentru a încălzi mănăstirea, doarme pe cărbuni, bea ceai şi mănâncă alge. El pare a nu se supune regulilor mănăstireşti, iar calea mântuirii lui pare în conflict cu alte căi, dar la fel de valabile. Discuţiile cu părintele Iov (Dmitriy Dyuzhev) sau cu părintele Filaret (Viktor Sukhorukov) sunt pline de profunde înţelesuri şi ating, la acelaşi mod simplu, problematici fundamentale.
La părintele Anatolie vin însă oameni căci vindecă de boli, alungă demoni, are darul vederii şi al prezicerii. Dar, în cel mai autentic spirit creştin, el îşi ascunde aceste daruri în spatele „nebuniei” şi ale „ghiduşiilor” pe care le joacă celorlalţi, în spatele hainelor de cerşetor şi a severităţii faţă de cei care-i cer ajutorul.
sursa http://hermeneia.com

ANDREI RUBLIOV - regia Andrei Tarkovsky

Realizat în maniera frescei istorice, filmul povesteşte viaţa celebrului iconar rus de la cumpăna secolelor XIV-XV, Andrei Rubliov. Acţiunea se desfăşoară pe durata unui sfert de veac şi este alcătuită dintr-un prolog şi şapte părţi. Prologul prezintă, pe fundalul zidurilor albe ale unei catedrale, zborul şi prăbuşirea unui ţăran cu un balon cu aer cald.
  • Partea I. Măscăriciul (1400). Trei călugări zugravi (Daniil, Kiril şi Andrei) merg la Moscova spre a căuta de lucru. Pe drum se adăpostesc într-o casă ţărănească, unde un măscărici delectează mulţimea adunată. Denunţat de Kiril, măscăriciul este prins şi ridicat de gărzile ţariste.
  • II. Teofan Grecul (1405). Cu intenţia ascunsă de a-i deveni ucenic, Andrei Rubliov îl vizitează la Moscova pe Teofan Grecul, celebru pictor iconar. Acesta îl invită să-i fie ucenic. Teofan acceptă. Plecarea la Moscova a lui Andrei declanşează o ceartă cu prietenul său, Daniil şi stârneşte invidia fraţilor din mănăstire.
  • III. Patimile după Andrei (1406) Pe fundalul metaforic al unei Golgote înzăpezite, urcată de un Christ rus şi de cortegiul jelind al poporului, Andrei şi Teofan (care lucrează de o vreme împreună), filozofează despre nedreptate şi despre datoria artistului de a lumina ignoranţa. Crezul artistic al lui Andrei este amendat de mizantropia conştiinţei obosite de suferinţe a lui Teofan. Andrei asistă incitat la o sărbătoare păgână a dragostei şi la înfruntările dintre păgâni şi creştini.
  • IV. Judecata de Apoi (1408). Angajat de Marele Cneaz să zugrăvească catedrala Bunei Vestiri, Andrei nu se încumetă să picteze Judecata de Apoi (crezul său este că arta nu trebuie să înfricoşeze, ci să ofere speranţă). După lungi ezitări, împins de presiunile arhiereului, Andrei începe să picteze, versetele din Imnul paulin al iubirii sunt cele care îl inspiră. După terminarea catedralei, echipa lui Rubliov se îndreaptă spre Zvenigorod, să decoreze catedrala fratelui Marelui Cneaz (care îi este duşman). Marele Cneaz, însă, trimite ostaşi înarmaţi, care îi atacă pe zugravi şi le scot ochii.
  • V. Năvălirea (1408). Cu ajutorul Marelui Cneaz, tătarii cuceresc cetatea Vladimirului, condusă de fratele acestuia. Ca mulţumire, hanul tătar îi promite susţinere la urcarea pe tron. Andrei asistă la silniciile făcute de tătari şi la profanarea bisericii din Vladimir. Disperat în urma vederii atâtor suferinţe, Andrei i se destăinuie în vis lui Teofan (care murise) că nu mai crede în puterea transfiguratoare a artei şi refuză să mai picteze şi să vorbească. Teofan îl sfătuieşte să nu cedeze şi să nu părăsească pictura.
  • VI. Tăcerea (1412). Întors la mănăstirea Andronikov împreună cu fata săracă cu duhul (Blajina) pe care o salvase de tătari, Andrei suportă dispreţul fraţilor, care îl bănuiesc că prin votul tăcerii se căieşte de grave păcate. Toată comunitatea îndură foametea iernii în batjocura tătarilor, cauzată de pogromurile acestora.
  • VII. Clopotul (1423). Trimişii ocârmuirii umblă prin ţara pustiită de ciumă să caute un meşter pentru turnarea clopotelor unei catedrale. Singurul rămas în viaţă dintr-un sat întreg este adolescentul Boris, fiul clopotarului. Băiatul se jură că numai el cunoaşte „secretul turnării clopotelor"; i se încrediinţează lucrarea, de care va răspunde cu preţul vieţii. Andrei asistă la febra făuririi clopotului, care durează un an încheiat. Când lucrarea este gata, în fervoarea generală stârnită de dangătele clopotelor, Boriska se retrage plângând: totul a fost o minune, băiatul nu cunoscuse niciodată „secretul turnării clopotelor". Impresionat de ardoarea cu care lucrase, Andrei îl consolează, rupând astfel legământul tăcerii. Andrei reîncepe să picteze. Filmul se termină cu detalii (singurele cadre color) de fresce celebre ale lui Rubliov.
sursa http://ro.wikipedia.org/wiki/Andrei_Rubliov_%28film%29

SACRIFICIUL - regia Andrei Tarkovsky

Sacrificiul (realizat după un mai vechi proiect al regizorului, Vrăjitoarea) pune, aşadar, în discuţie problema - pentru mulţi desuetă - a sacrificiului de sine. Cine este pregătit să sacrifice totul pentru ca lumea să fie salvată? Cel care în ochii lumii pare nebun. Pentru că s-a retras de pe scenă în plină glorie, pentru că încă mai aşteaptă ceva de la viaţă, pentru că încă trăieşte cu nostalgia vremurilor în care frumuseţea icoanelor bizantine era un reper estetic, pentru că dă ascultare poştaşului ce-i spune că va salva lumea de la dezastru dacă se duce la Maria - una din servitoare (înzestrată, zice-se, cu puteri miraculoase) - şi va petrece noaptea la ea. În fine, pentru că, a doua zi, dă foc casei sale aşa cum stingher promisese zeului în ajun. Pentru toate acestea ajunge la ospiciu, fiindcă - nu-i aşa? - nebunul este individul a cărui nebunie nu se acordă cu nebunia celor mulţi. Însă filmul nu se termină aici. Dumnezeul din filmele lui Tarkovski nu este - ca şi la Bergman - un zeu care tace. Astfel, în epilog îl revedem pe micuţul Tommy opintindu-se să care două găleţi cu apă pentru a uda - aşa cum îi spusese tatăl său - copacul fără viaţă. După ce a făcut ascultare, îl vedem odihnindu-se, la orizontală, sub acel copac, dar privind acum încrezător spre ramurile lui goale. Pentru întâia oară Tommy vorbeşte: "La început a fost Cuvântul." Urmează întrebarea celui care - necuvântător o vreme, dar ascultându-şi mereu părintele, doreşte să înţeleagă, să se lămurească asupra tainelor lumii: "De ce e aşa, tată?". Un travelling vertical ne pune faţă-n faţă cu coroana desfrunzită - deocamdată - a copacului, în timp ce acordurile lui Bach ne însoţesc spre ultima fotogramă, pe care este tipărită o dedicaţie: "Cu încredere, fiului meu. Andrei Tarkovski." Sursa.INTERNET

NOSTALGHIA - regia Andrei Tarkovsky

 Poetul rus Gorceacov impreuna cu Eugenia, ghidul si translatoarea sa, calatoresc in Italia, cercetand viata unui compozitor rus din secolul XVIII. Intr-o statiune balneara din timpul antichitatii, Gorceacov il intalneste pe Domenico, un sociopath care si-a intemnitat familia intr-un hambar pentru a o “scapa de toate relele lumii”. Gorceacov vede un adevar crud si adanc in ideile si comportamentul lui Domenico. Intr-o serie de vise, nostalgia poetului pentru pamantul sau natal, dorul de sotia sa, sentimentele sale ambivalente fata de Eugenia si apropierea sa fata de Domenico se intrepatrund. Sursa.INTERNET

Stalker (Călauza) - regia Andrei Tarkovsky

Dupa nuvela fratilor Strugatsky, "Picnic la marginea drumului". Toata actiunea se petrece intr-o tara cu regim dictatorial, cu supraveghere stricta si un aparat punitiv extrem de agil. Undeva a fost definita o zona interzisa care ar fi foarte periculoasa pentru sanatatea celor ce ar indrazni sa se apropie de ea. Dupa informatii rezervate doar celor initiati, ar exista acolo o camera a adevarului absolut. Calauza e singura persoana care cunoaste drumul, oricum descris a fi deosebit de periculos. Pana la urma accepta, impotriva rezistentei sotiei, sa-i conduca pe cei amatori de senzatii tari. Film cu o derulare uneori lenta insa plina de simboluri, la prima vedere greu de digerat, dar care creeaza o imagine de ansamblu de o intensitate uneori insuportabila! Fluxul actiunii captiveaza facandu-ne prizonierii propriilor temeri, iar iesirea nu e decat una... Sursa.INTERNET

Primăvara, vara, toamnă, iarnă şi iar primăvară

 Filmul lui Kim Ki Duk “Spring, Summer, Fall, Winter... and Spring” este un film de o subtilitate aparte, este o poarta catre sine si o prezentare desavarsita a naturii inconjuratoare. Reprezinta de asemenea lupta dintre materie si spirit, o lupta a trairilor contradictorii care se incununeaza cu maretia spiritului inchinat divinului. Nu este un film religios, nu este decat un film al cautarii interioare.Sursa.INTERNET

Jeux interdits - regia Rene Clement


“Jocuri interzise” a fost lansat in anul 1952 si este considerat cel mai bun film in regia lui René Clément. Pelicula isi propune sa descrie cruzimea umana din perspectiva ludica a doi copii. Actiunea se petrece in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial in Franta, unde Paulette, o fetita in virsta de 5 ani, isi pierde parintii in urma unui atac aerian al trupelor naziste. Episodul succesor tragediei este apropierea lui Paulette de Michel, fiul de 11 ani al familiei sale adoptive, alaturi de care va reconstitui obsesiv ceremoniale funebre in cinstea unor animale moarte. Lumea construita din traumele suprimate ale fetitei va fi spulberata de adultii care descopera “jocurile interzise” ale celor doi si ii despart. Scindarea definitiva este lucida, sfisietoare, aproape apocaliptica. Realismul coplesitor din scena initiala a avioanelor germane care bombardeaza un sir de refugiati este din ce in ce mai stilizat spre finalul filmului. Arta prin care Clément caricaturizeaza o lume matura prin trairile marcante ale unor copii transforma filmul intr-un fenomen al festivalurilor din acea perioada. Printre distinctiile acordate filmului “Jocuri interzise ” in anul lansarii se numara Leul de Aur al Festivalului de Film de la Venetia, precum si premiul BAFTA pentru cel mai bun film strain.


PERSONA - regia Igmar Bergman



"Persona" e unul din acele filme care exploreaza psihicul, emotivitatea, deschide usile acelor incaperi ale sufletului in care avem curajul sa fim noi insine. Filmul exploreaza psihicul a doua femei diferite, si totusi foarte asemanatoare.

    O actrita (care pe neasteptate cade in mutenie in timpul unei reprezentatii teatrale) foloseste cuvinte si masti pentru a interpreta cat mai convingator pe scena, cealalta, Alma, asistenta locvace, visand la o familie, la copii, dorind sa ajute, dar nefiind sigura ca va reusi sa o faca si in cazul actritei.
    Elisabet desi se inchide in tacere, analizeaza, diseca fara mila reactiile si emotiile celeilalte femei care se dezvaluie si prin cuvinte, nu doar prin gesturi. Atractie si respingere, dualitatea dintre bine si rau, zambet si lacrimi, iubire si ura.
    Regizorul foloseste prim planuri marite in asa fel incat ceea ce e frumos devine urat si viceversa, sunt imagini fragmentate, aparent fara legatura ca o succesiune de fotografii.. O mana uitata pe obraz, un cap lasat pe un umar, nevoia de apropiere inconstienta, mirata. Amintiri care isi fac loc in prezent, intrebari pe care Alma si le pune ca si cum raspunsul mut al celeilalte femei ar fi tot ceea ce ii lipseste pentru a intelege...
    Tacerea confortabila de la inceput, se transforma la un moment dat in apasare, sunt gesturi repezite (usa trantita, discutia despre intoarcerea la oras) toate menite sa smulga o reactie din partea celeilalte femei.
    Incercarea timida de a afla daca si cat conteaza fericirea ei pentru cealalta, "Would you like to make me really happy?" o intrebare directa, care pretinde un raspuns pe masura. Disperata, Alma recurge la confruntarea directa, in nevoia de a smulge un cuvant, fie el si de durere din partea celeilate femei, o va lovi, durerea fizica si teama vor aduce primele cuvinte pe buzele lui Elisabet...
    Sentimentele sunt traite pana la paroxism, ard si consuma, nu mai exista mandrie, nu mai exista notiunea de "eu". Mai tarziu resentimentele se dizolva in lacrimi si in dorinta Almei de a fi iertata ca sa se poata ierta la randul ei..
    Sentimentele Almei fata de Elisabet vor iesi la suprafata intr-o secventa in care o priveste dormind, e ea deosebita, demna de invidiat, de iubit? Privind-o adormita, cauta imperfectiunile, acolo un rid, buzele care acum nu mai par la fel de frumoase, dar.. "You smell of sleep and tears.." ii va spune la un moment dat.
Amandoua femeile, au aceeasi tema obsesiva, copilul. Actrita care nu reuseste sa isi iubeasca fiul, asistenta, care avortase unul. Imaginea copilului de la inceputul filmului, singur, intr-o camera goala, incercand sa atinga chipul de pe ecran, e simbolica, e imaginea dorintei de a iubi, de a fi iubit, care se loveste de raceala si de refuzul celor doua femei de a se lasa imbratisate.
    Intalnirea in mijlocul noptii cu El , acel el, care incearca sa-si inteleaga sotia, sa-i acorde spatiul necesar pentru a se simti in siguranta, intrebandu-se ce sa faca cu toata tandretea pe care o simte pentru ea, raspunsul ei "I live from your tenderness.." Asistenta ajunge sa se confunde la un moment dat cu Elisabet, ca si cum ar vrea sa puna viata, sentimente, in existenta lipsita de emotii a celeilalte.
    In final chipurile celor doua femei se contopesc ca cele doua jumatati ale unui intreg, desi Alma incearca inca sa-si pastreze individualitatea, sensibilitatea, iubirea de viata... "l'm not Elisabet Vogler. You are Elisabet Vogler. l would like to have... I love... l haven't..." frazele raman suspendate la jumatate, fara sa mai poata defini ce iubeste, ce are si ce e...
    Monologul Almei din finalul filmului, reluat de doua ori, o data cu prim plan pe chipul Almei, apoi pe cel al lui Elisabet, adanceste senzatia de regret si frustrare facandu-ma sa ma intreb cati dintre noi, privindu-ne in oglinda suntem Alma, apoi privind cu coada ochiului realizam ca semanam cu Elisabet.
    Tacerea nu minte, mana copilului care-si cauta mama, singuratatea din atingerea unui sot, in toate astea libertatea de a fi fara masca, de a privi in acele incaperi din suflet unde ascundem cele mai puternice sentimente. Avem curajul sa fim asa, doar cand intalnim "Persona" celalalt suflet capabil sa treaca dincolo de imaginea rece a unei oglinzi, in fata careia uitam sa ne mai intrebam ce e mai important, sa iubim, sau sa fim iubiti.Sursa http://suflet-fara-chei.blogspot.com





POŞTAŞUL(Il postino) - regia Michael Radford




Exilat din motive politice, poetul chilian Pablo Neruda se stabileste, pentru o vreme, intr-o mica insula italiana. Pentru ca primeste un numar impresionant de scrisori, el are nevoie de un postas, care sa i le aduca. Ramas somer, pescarul Mario devine postasul poetului si, treptat, chiar prietenul lui. De la acesta, Mario invata sa pretuiasca poezia si cum sa-si cucereasca iubita, folosind puterea vrajita si farmecul cuvintelor.Sursa Cinemagia.ro



Parfum de femeie - regia Martin Brest


 Un lung metraj de referinta in cinematografia ultimilor ani, "Parfum de femeie" impune un tur de forta a reputatului Al Pacino, cunoscut publicului prin capodopere ca "Nasul", "Scarface" sau "Totul de vanzare". Distins cu premiul Oscar in 1993 pentru aceasta partitura, si cu Globul de Aur in acelasi an, Al Pacino interpreteaza in "Parfum de femeie" un rol cu adevarat pe masura posibilitatilor sale. Este vorba de un personaj framantat de cumplite conflicte interioare ce se materializeaza in paroxistice momente de criza. Marcat de un trecut intunecat si de pierderea vederii, morocanosul Frank Slade, interpretat de Al Pacino, si pustanul Charlie Simms (Chris O'Donnell), fac o incredibila partitura a unui cuplu neadaptat in acest tumultuos secol al marilor tensiuni psihologice.




Legenda lui 1900
Este povestea unui pianist talentat care si-a petrecut toata viata pe un transatlantic [a fost gasit in sala de bal a vaporului de catre un membru al echipajului si botezat 1900 - Novecento in varianta italiana - dupa anul in care s-a nascut] care se transforma intr-o legenda datorita talentului sau incontestabil [dovada sunt multiplele secvente muzicale, in special scena in care isi arata  virtuozitatea, 1900 fiind provocat la un duel muzical de catreJelly Roll Morton si a refuzului sau constant de a parasi vaporul [la sfarsit, preferand sa moara decat sa coboare pe uscat]. Explicatia ni se ofera la finalul filmului: pamantul in viziunea lui 1900 nu are limite [land is a ship too big for me] , nu are inceput sau sfarsit, iar el nu si-ar gasi locul, muzica lui nu ar mai infinita datorita maretiei lumii [the world is immense].
Finalul [destul de emotionant] poate fi privit atat ca o trecere in nemurire [de aici si titlul filmului], dar si ca o infrangere a personajului principal care se complace in confortul unei vieti in care are aproape totul [cu exceptia iubirii] si refuza sa faca schimbari, sa accepte provocarea adresata de catre viata. Depinde de perspectiva fiecaruia.



La vita e bella - regia Roberto Benigni 
 
Filmul este o fabula, in stil chaplinian, despre puterea imaginatiei de a se impotrivi crudelor realitati din Europa in timpul celui de-al II-lea razboi mondial.
In centrul povestii se afla Guido (Roberto Benigni) - un personaj incantator, caracterizat printr-o inocenta copilareasca si nutrind un mare vis: acela de a deschide o librarie proprie. Este anul 1939; Guido a venit in Arezzo, un orasel din Toscana, impreuna cu prietenul sau, poetul Feruccio (Sergio Bustric), ignorand antisemitismul manifestat, cu din ce in ce mai multa violenta, de catre guvernul fascist.
Guido se indragosteste de Dora, o tanara si frumoasa profesoara (Nicoletta Braschi, actrita preferata a lui Benigni). Din pacate, Dora, pe care el o numeste "Printesa", este logodita cu un oficial fascist din localitate. Dar Guido nu se lasa impresionat si, in felul sau amuzant, reuseste sa o cucereasca pe aleasa inimii lui si sa o determine sa il urmeze.
Dupa sapte ani, ii gasim pe Guido si Dora casatoriti si cu un fiu, Giosue (Giorgio Cantarini). In sfarsit, Guido a reusit sa-si deschida libraria mult visata. Din pacate, antisemitismul a atins in Italia cote maxime si, intr-o zi, Guido si fiul sau sunt ridicati de catre fortele de ordine si internati intr-un lagar de concentrare. Pentru a ramane alaturi de cei dragi, Dora cere sa mearga si ea in lagar.
De acum incolo, unicul scop al lui Guido este sa-si salveze fiul si, mai ales, sa salveze inocenta acestuia,deorece nu wrea sa ajunga precum este el.

The king's speech - regia Tom Hooper


Bazat pe o poveste adevărată, filmul descrie relaţia de prietenie care se leagă între cel care avea să devină regele George al VI-lea şi Lionel Longue, un logoped mai puţin obişnuit. Chinuit de dificultatea de a articula cuvintele, şi, prin urmare, şi de teama de a apărea în public, George (Colin Firth) se vede nevoit să facă faţă îndatoririlor regale după ce fratele său abdică în urma unui mariaj nedorit de casa regală. Cel care îl va ajuta să-şi articuleze gândurile în faţa naţiunii şi să conducă ţara prin cel de-al doilea Război Mondial este excentricul Lionel (Geoffrey Rush), un logoped care face apel la metode bizare, dar cu rezultate miraculoase.Sursa Internet


PLÂNSUL LUI NIETZSCHE - regia Pinchas Perry
 
Povestea incepe la sfarsitul secolului al 19-lea de la Viena, cand doctorul Josef Breuer, un medic eminent, este abordat de Louise (Lou) von Salome, o poetesa tanara si frumoasa. Aceasta ii povesteste despre Friedrich Nietzsche, deoarece este afectat de mai multe maladii misterioase. Louise il considera genial si revolutionar. Salome il implora Dr. Breuer sa il consulte pe Nietzsche.
Deoarece filozoful este mandru si nu va accepta ajutor, Breuer pune la cale un plan, impreuna cu unul dintre elevii lui, stagiar de 26 de ani, Siegmund Freud. Breuer se preface drept un pacient de-al filozofului, cu gandul de-al vindeca,bineinteles, fara stirea lui. In acelasi timp, Dr. Breuer, are probleme proprii. El, de asemenea, traieste in disperare, afectat de insomnie,avand cosmaruri si o obsesie distructiva cu Berthe, un pacient de-al sau din trecut.
De-a lungul timpului, medicul devine extrem de intrigat de Nietzsche si ideile sale, iar ulterior se indeparteaza de familie. Una dintre ideile centrale ale filmului se refera la obsesia lui cu Berti cosmarurile cu acesta, care il lasa epuizat si umilit. Aceste fantezii bantuie sunt frumos constituite.
Intr-un final, isi lasa sotia si copii pentru a incepe o calatorie stranie si disperata. Cand sesiunile lor ajung la sfarsit, Breuer revine in familia sa de care s-a instrainat din punct de vedere emotional, iar acestia il primesc cu caldura.
Nietzsche, de asemenea, a fost vindecat de pornirile sinucigase, si, plangand, pleaca la Viena pentru a-si continua studiile.Sursa Internet


Le train de vie - regia Radu Mihaileanu


Filmul este o tragi-comedie spumoasă şi plină de neprevăzut. In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, intr-un sat evreiesc din Romania ajunge vestea ca nazistii efectueaza deportari ale evreilor. Nebunul comunitatii, Shlomo (Lionel Abelanski), aduce stirea si tot el vine cu ideea ca oamenii din sat sa puna la cale o deportare falsa. Croitorul face uniforme naziste, cizmarul confectioneaza incaltamintea, primarul se ocupa cu procurarea unei locomotive si a a unor vagoane iesite din uz, iar intregul sat se implica si face ca trenul sa arate ca unul dintre cele detinute de armata germana si folosite pentru transportul evreilor in lagare. Mordechai (Rufus, cunoscut voua din Amelie) preia rolul comandantului nazist, in vreme ce rabinul satului detine controlul in vagoane, acolo unde se leaga si o poveste de dragoste intre frumoasa Esther (Agathe de La Fontaine) si ravnitul Sami (Mihai Calin), in vreme ce Yankele, fiul rabinului incearca sa ii convinga pe toti de corectitudinea comunismului, asa ca organizeaza vagoanele in soviete si isi impune convingerile. Trenul va merge nestingherit, iar Mordechai isi va juca foarte bine rolul chiar si in fata adevaratilor nazisti, astfel ca planul incepe sa se apropie din ce in ce mai mult de realitate. Sursa Internet.


Nunta muta -regia Horaţiu Mălăele


Scenariul acestui proiect cinematografic izvoraste dintr-o intamplare reala, petrecuta undeva la granita Realitatii cu Imaginarul.
Martor - monumentala,tacuta si cinica insasi Istoria.
Cred ca umanitatea datoreaza prezentului ,macar pentru a inlatura mirarea si uluiala, explicatii, fie ele si cinematografice, despre ranile de pe trupul trecutului, pentru ca niciodata ,, somnul natiuniilor” sa nu mai nasca asemenea situatii monstruoase.
Imi propun un film care sa vorbeasca lumii, cu duiosie si romantism despre dragoste intr-un spatiu nascator de vesnicie.
Imi propun un film care sa vorbeasca lumii despre dictatura si consecintele ei in plan comunitar si, respectiv, familial.
Va fi un film despre viata, moarte si Adevar.
Va fi un film cu mult umor.
Imi doresc un film care sa placa in egala masura, batranului si copilului, prostului si inteleptului, profanului si initiatului.Este, dupa parerea mea , suprema desfatare a creatotului de arta in raportul lui unilateral cu receptorul.Horatiu Malaele


Kagemusha - regia Akira Kurosawa


In  secolul XVI  Japonia  era prada unui razboi intre diversele clanuri . Unul din acestea era si  clanul   Takeda  , al carui sef  , Shingen Takeda,  visa sa cucereasca  Kyoto  si de aici sa  cucereasca intreaga tara .Din nefericire  a murit pe drumul spre castelul  Noda. Agonizand el le cere oamenilor lui se incredere sa-I ascunda  moartea ,disimuland-o inca 3 ani .Se iveste ocazia perfecta caci un hot pe care-l cunoaste  fratele  lui  Shingen – Nobukado ,  seamana izbitor .


Nobukado il prezinta pe hot generalilor sai  si le propune un plan  pentru ca  kagemusha sa tina locul lui Shingen Takeda . La intoarcerea in  " castelul sau  " kagemusha reuseste sa convinga concubinele lui  Shingen  si pe fiul sau ca seamana .


Rashmon - regia Akira Kurosawa


In Japonia secolului al XII-lea, un samurai si sotia lui sunt atacati de temutul bandit Tajomaru. Samuraiul este ucis, iar sotia lui este violata. Dupa o scurta perioada, Tajomaru este capturat si incepe procesul pentru pedepsirea faptei comise. Povestea lui si cea a sotiei violate sunt total diferite, asa ca judecatorul cheama un medium ca sa asculte varianta samuraiului ucis. Stupoare - varianta acestuia este diferita de celelalte doua marturii. In sfarsit, un taietor de lemne care a descoperit cadavrul recunoaste ca a vazut totul, dar versiunea sa este, la randul sau, diferita de a celorlalti. Oare spune cineva adevarul, si daca da, cine?


Amadeus - regia Milos Forman


Amadeus este o dramă care se bazează pe ultimii ani de viaţă ai renumitului compozitor Wolfgang Amadeus Mozart. Acţiunea se desfăşoară la sfârşitul secolului al XVIII-lea cu precădere în Viena. Este structurat ca un flash back segmentat al lui Salieri care la bătrâneţe este vizitat de un preot pentru a se spovedi. Ca mod de filmare este clasic şi obiectiv, aproape toate cadrele sunt fixe iar personajele sunt întotdeauna încadrate simetric, dinamica sau dezordinea reieşind din jocul actoricesc sau muzică, de altfel ritmul secvenţelor este constant şi lent.
Filmul a fost făcut pentru ecran larg, motivarea dramaturgică a regizorului fiind aceea de a scoate în evidenţă decorul elaborat si realist, lucru pentru care a şi primit Oscar. Mediul este un bun mod de a caracteriza un personaj, numeroasele sindrofii la care Mozart participa i-au atribuit reputaţia de petrecăreţ.Sursa Cinemagia.ro


The shawshank redemtion - regia Frank Darabont


Anul 1947. Andy Dufresne, un tânăr bancher, este condamnat la închisoare pe viaţă pentru uciderea soţiei şi a amantului acesteia, deşi Andy declară că este nevinovat. În închisoare, Andy il întâlneşte pe Red, un negru închis de 20 de ani. Andy va pune la cale un ingenios plan de evadare, dar şi de pedepsire a tiranicului director al închisorii.



The green mile - regia Frank Drabont


O ecranizare dupa Stephen King, Green Mile este povestea unui puscarias condamnat la moarte si care a fost inzestrat cu puteri miraculoase de a vindeca. Actiunea filmului este permanent la limita realului, construind o atmosfera ireala, unde elementul principal este grupul de celule al condamnatilor la moarte, ultima oprire inaintea intilnirii cu calaul. Masivul Michael Clarke Duncan este intruchiparea perfecta a uriasului cu suflet de copil, fiind una dintre cele mai emotionante prestatii actoricesti din ultima perioada. Sursa Cinemax.ro



Le scaphandre e le papillon- regia Julian Schnabel


 Un film bazat pe povestea reala a lui Jean Dominique Bauby, redactor sef la revistei Elle si a ultimului an din viata sa de paraplegic. O fosta viata stralucitoare si marcata de frivolitate. "Viaţa mea a fost un sir de lucruri "cat pe-aci sa fie" ratate... Femeile pe care nu am fost capabil sa le iubesc, sansele pe care le-as fi avut ca sa ma bucur, dar pe care le-am lasat sa se piarda... O cursa in care, desi stiam rezultatul de la bun inceput, nu am reusit sa pariez pe castigator." O viata ramasa undeva, in urma, datorita comotiei cerebrale care-l aduce in imposibilitatea de a-si mai simti sau misca corpul.Cum era de asteptat in asemenea situatii, durerea si revolta se concretizeaza intr-o singura dorinta: aceea de a muri. Dojenit de catre logopedul care considera o asemenea dorinta ca fiind lipsa de respect si obscen, Jean-Do decide sa nu-si mai planga de mila si sa foloseasca timpul ramas pentru a scrie o carte despre propria-i conditie, despre fericire, despre cat de important este sa stii sa-ti pastrezi umanitatea si sa traiesti cu bucurie si recunostinta fiecare clipa. "Am decis sa nu-mi mai plang de mila din nou. In afara de ochi, mai am doua lucruri care nu sunt paralizate. Imaginatia si memoria. Imaginatia si memoria ma ajuta sa scap de costumul de scafandru."


21 grams - regia Alejandro Gonzalez Inarritu


Cit cintareste sufletul unui om? 21 de grame este povestea unui barbat suferind de o boala incurabila, care primeste sansa unei vieti noi prin nefericirea altei familii, in care o femeie isi pierde sotul si ambii copii intr-un teribil accident de masina. Povestea filmului este destul de simpla, insa firul epic este asemeni unei pinze de paianjen. Aflam pina la sfirsit ca nimic nu este intimplator si ca toate evenimentele si personajele se leaga intr-un fel sau altul.Sursa Cinemagia.ro


 Pay it forward
 
 
O tema la materia de studii sociale a unei scoli duce la schimbari  sociale ce se intind dintr-un oras in altul. Trevor primeste o tema  pentru acasa care consta in gasirea unei idei pentru imbunatatirea  intregii omeniri. Astfel, el vine cu ideea de a face trei fapte bune  altcuiva, ca acea persoana, la randul ei sa "dea mai departe",  continuand in acest mod. Ceea ce pare a fi intial un esec, este de fapt  un succes total ale carui efecte nu se vad imediat. Odata ce acestea  sunt observabile la scara mai larga, un reporter se decide sa afle de  unde a pornit totul. Totul începe în urmă cu 4 luni. Profesorul  Simonet,  le dă o temă elevilor din clasă, să scrie cum văd şi cum vor  ei să schimbe lumea. Trevor are o idee....fiecare om să ajute 3 oameni  care la rândul lor să ajutecâte alţi 3 oameni....Arlene este mama lui  Trevor. Este dependentă de alcool. Ea lucrează ca chelneriţă, la un  restaurant şi la un bar. Ea are aceeaşi boală dependenţă ca şi tatăl lui  Trevor, Ricky ceplecase de acasă. Trevor sprijină relaţia mamei,  Arlene, cu Simonet Eugene. Această relaţie duce la un lucru extraordinar  pentru copil: mama se lasă de alcool...dar revine Ricky...Cinemax.ro



12 - regia Nikita Mihalkov
 
"12"  filmul  lui Nikita Mihalkov este un triler psihologic foarte puternic, pe care-l priveşti foarte concentrat, apoi rămîi dominat de el ca după lectura unei cărţi care te-a marcat. 12 juraţi trebuie să hotărască dacă un fost ofiţer rus care a luptat în Cecenia a fost omorît de copilul cecen pe care l-a adoptat şi l-a adus la Moscova. la început toţi vor să scape repede, dar trebuie să fie unanimitate şi unul consideră că băiatul e nevinovat. atmosfera, nenumăratele detalii simbolice şi pline de substanţă, dar mai ales povestirile celor 12 (din viaţă, autobiografice, dar aproape neverosimile pentru cineva care nu cunoaşte realităţile ex-sovietice), plus amintirile din vis ale copilului care e închis în aceeaşi încăpere în care e închis (între gratii) şi un pian, clădire care e şi şcoală - toate astea plus jocul impecabil al actorilor fac din "12" o adevărată operă de artă. "12" i-a adus lui Nikita Mihalkov Premiul Special "Leul de Aur" de la Festivalul din Veneţia şi l-a înscris şi în lupta pentru Oscar (care va avea loc pe 24 februarie 2008), dar nu contează dacă va lua Oscarul sau nu, important pentru noi ca spectatori e "finbalul", rezultatul, iar rezultatul e un film pe care NU TREBUIE să-l rataţi - "12" de Nikita Mihalkov.Surasa Internet




Preotul - film rusesc


Un film care merită văzut... Un preot cu har, dăruit lui Dumnezeu şi oamenilor cu credinţă şi dragoste de oameni...

2 comentarii: