Durere şi lumină. Cădere şi înălţare în triste abisuri pustiite de singurătate. O geană de lumină apune în mări adânci de nechemare şi o alta răsare la un apogeu al aşteptării. Supliciul desăvârşirii în chinuri se topeşte, ucide fiece urmă difuză de culoare. Viaţa îşi începe zbuciumul din alb şi negru într-o unire fecundă ce zămisleşte culori ce compun din nou viaţa.
Te vrei luminii din negrul refuz al vieţii, iar ea rânjeşte hâdă la balul neînceput al devenirii moarte fără de născare. Încerci să te ridici în adâncimi şi cazi tot mai profund dincolo de tine. Răscoleşti cu înfrigurată neputinţă măruntaiele gândurilor şi nimic nu se îngână în zori de asfinţit, doar alb şi negru a umbrelor chemare.
Dar iată viaţa, trăirea, simţirea, culoarea, abisul prea înalt din zorii aşteptării... Căderea este doar înălţare, tristeţea musteşte de fericire, Iadul infloreşte în grădinile Raiului, candorile spiritului nu mai pot fi ţinute în frâu, vor să iasă la lumina adierii ce dă culoare din scrânteieri crepusculare. Seninul se înalţă din nimic, doar cu poezia spiritului la cenaclul poeţilor ce-şi rostesc poemele îngerilor. Nimic nu are sens şi sensul se risipeşte în forme şi înţelesuri plutitoare în infinit. 
Doar amalgamul de culoare haotică ne mai ţine în viaţă... respirăm absolut prin durere şi zările tulburi ale cugetului... ne lăsăm duşi de un val spre nicăieri fără să înotăm înspre mal... ne afundăm mai tare, tot mai adânc în abisuri desfrunzite orbecâind după alb strălucitor, căutând din privirile înceţoşate şi inimile vlăguite de aşteptare, un înalt, un preaînalt şi copleşitor început.
În umbre şi neînţelesuri lascive căutăm înţelesul... aduceri aminte sădite în iluzii fantomatice... şi apoi lumină... sau întuneric luminos?
Din tot ce-a fost rămâne viaţa... este suficient... restul... clipe, zile, ani, fâlfâiri de gene ale timpului s-au risipit în zbuciumul nostru, sau noi ne-am atomizat în el?... Şi-au fost scene pe epopeea destinului trăite separat precum două scenarii diferite. Nicicând nu ne-am întâlnit cu adevărat în aceeaşi dramă. Ne luăm mână de mână şi suflet de suflet şi simţim separat. Unul albul celălat negrul sau unul cenuşiul şi celălalt nonculoarea.
Vorbim adesea însinguraţi singurătăţii... din gânduri răsare luna în argintii sclipiri de aştri îndurerată de nori căutători s-acopere lumina. Durăm timpului trupul şi sufletul brăzdat de amar şi resemnare, colindăm pe la porţi de speranţă cu strigăte mute întoarse de ecoul inimii... ne lăsăm doborâţi şi învinşi de pierzania agoniei descântate în ghioc de destin.
Suntem mai mult decât îngeri... suntem demoni şi îngeri în trup de dumnezei, iar viaţa ne e Raiul şi Iadul deopotrivă. N-am căutat nicicând Pământul pe care în luturi arse îl vom găsi curând, n-am căutat decât un ”necuprins” în care să ne revărsăm toate iubirile şi el să ne umple toate golurile în răstimp de împlinire.
Plaiuri româneşti
 |
| Barajul Siriu |
 |
| Barajul Siriu |
 |
| Biserica din satul Tronari, judeţul Buzău |
 |
| Drumul spre comuna Colţi, judetul Buzău |
 |
| Natură |
 |
| Dealuri în vecinătatea barajului Siriu |
 |
| Natură |
 |
| Natură |
 |
| Drumul spre Colţi |
 |
| Localitatea Siriu |
|
 |
| Natură |
 |
| Localitatea Siriu |
 |
| Localitatea Siriu |
 |
| Drumul spre lacul Vulturilor, judeţul Buzău |
 |
| Şedinţă foto |
 |
| Un colţ de rai |
 |
| Şedinţă foto |
 |
| Barajul Siriu |
Natura in luna mai...
INOCENŢĂ
FLORI...
MACI
Durere şi lumină. Cădere şi înălţare în triste abisuri pustiite de singurătate. O geană de lumină apune în mări adânci de nechemare şi o alta răsare la un apogeu al aşteptării. Supliciul desăvârşirii în chinuri se topeşte, ucide fiece urmă difuză de culoare. Viaţa îşi începe zbuciumul din alb şi negru într-o unire fecundă ce zămisleşte culori ce compun din nou viaţa.
Te vrei luminii din negrul refuz al vieţii, iar ea rânjeşte hâdă la balul neînceput al devenirii moarte fără de născare. Încerci să te ridici în adâncimi şi cazi tot mai profund dincolo de tine. Răscoleşti cu înfrigurată neputinţă măruntaiele gândurilor şi nimic nu se îngână în zori de asfinţit, doar alb şi negru a umbrelor chemare.
Dar iată viaţa, trăirea, simţirea, culoarea, abisul prea înalt din zorii aşteptării... Căderea este doar înălţare, tristeţea musteşte de fericire, Iadul infloreşte în grădinile Raiului, candorile spiritului nu mai pot fi ţinute în frâu, vor să iasă la lumina adierii ce dă culoare din scrânteieri crepusculare. Seninul se înalţă din nimic, doar cu poezia spiritului la cenaclul poeţilor ce-şi rostesc poemele îngerilor. Nimic nu are sens şi sensul se risipeşte în forme şi înţelesuri plutitoare în infinit. 
Doar amalgamul de culoare haotică ne mai ţine în viaţă... respirăm absolut prin durere şi zările tulburi ale cugetului... ne lăsăm duşi de un val spre nicăieri fără să înotăm înspre mal... ne afundăm mai tare, tot mai adânc în abisuri desfrunzite orbecâind după alb strălucitor, căutând din privirile înceţoşate şi inimile vlăguite de aşteptare, un înalt, un preaînalt şi copleşitor început. 
Din tot ce-a fost rămâne viaţa... este suficient... restul... clipe, zile, ani, fâlfâiri de gene ale timpului s-au risipit în zbuciumul nostru, sau noi ne-am atomizat în el?... Şi-au fost scene pe epopeea destinului trăite separat precum două scenarii diferite. Nicicând nu ne-am întâlnit cu adevărat în aceeaşi dramă. Ne luăm mână de mână şi suflet de suflet şi simţim separat. Unul albul celălat negrul sau unul cenuşiul şi celălalt nonculoarea. 
Vorbim adesea însinguraţi singurătăţii... din gânduri răsare luna în argintii sclipiri de aştri îndurerată de nori căutători s-acopere lumina. Durăm timpului trupul şi sufletul brăzdat de amar şi resemnare, colindăm pe la porţi de speranţă cu strigăte mute întoarse de ecoul inimii... ne lăsăm doborâţi şi învinşi de pierzania agoniei descântate în ghioc de destin.
Suntem mai mult decât îngeri... suntem demoni şi îngeri în trup de dumnezei, iar viaţa ne e Raiul şi Iadul deopotrivă. N-am căutat nicicând Pământul pe care în luturi arse îl vom găsi curând, n-am căutat decât un ”necuprins” în care să ne revărsăm toate iubirile şi el să ne umple toate golurile în răstimp de împlinire. 
Frumoase imagini
RăspundețiȘtergereSuperbe fotografii.
RăspundețiȘtergereversuri emotionante, superbe.
RăspundețiȘtergereBuna Plutonia,
RăspundețiȘtergereImi plac pozele postate. Sunt foarte frumoase. Felicitari pentru tot ceea ce faci. E deosebit. Am o rugaminte, poate ma poti ajuta. Am scris o carte despre constienta de sine si imi trebuie o poza pentru coperta. Imi place foarte mult poza cu fata blonda care are o floricica in mana si imbracata in alb. Daca poza iti apartine, in ce conditii as putea sa o folosesc pentru coperta? Multumesc.Gabriela S.